Când nu o să mai fiu și inima va înceta să bată,
Când adierea vieții îmi va opri respiru',
Și mâna împietrită-n nemișcarea rece
Nu reușește-n pace, să-mi țină patafiru'
Vreau, umbra mamei mele, pe mine să se-aplece.

Am pus în vers, cuvinte dulci, fioruri triste,
M-am războit cu luna și am urlat la soare,
Și viață-am dat în inimi seci, uitate,
Am reușit iubind și ghiața să dogoare,
Și m-am certat cu Dumnezeu, în vechia lui cetate.

Am stors din inimă putere și m-am luptat cu soarta,
M-a aplecat și în genunchi eu lacrimi am băut,
Nici ochii către cer, nici rugăciuni de disperare,
Doar ochi în ochi cu dragii mei și un sărut.
Și pas cu pas, m-am înălțat spre vindecare.

Și moartea, doborâtă, învinsă îmi cere iertare,
Cerându-mi a sa viață și-n schimb îmi dă o altă,
Dar nu-i slăbesc strânsoarea, o fac să pătimească
Și dacă își vrea viața, c-o viață să plătească,
Să lase mamei mele, vecia să-mpletească.