maică măiculiță,
ție-ți scriu scrisoare,
acum pe răcoare,
stau lipit de-un pin,
într-un loc străin.
tu să știi măicuță
că sunt bucuros,
într-un loc frumos,
am și casa mea
cu pridvor de nea,
casă de-mpărat,
pe tărâm uitat,
am bucate bune
și mi-e dor de tine,
dar nu pot a spune.
la capăt de lume
am plecat. norocul,
l-am găsit în locul
depărtat de tine
și nu-mi este bine
când îți văd în vis
chipul trist și stins.
plângi și ceri iertare,
că n-ai fost în stare,
copiii pe lume,
să-i ții lângă tine.
am să-ți spun cu frică,
înger de mămică,
că nu-i vina ta.
viața este grea,
vântul cel turbat,
ne-a împrăștiat,
dar nu pot să spun,
că pe vechiul drum
ce poartă spre casă
de suflet aleasă,
mă-ntorc pe răcoare,
căci aici mă doare,
boală grea m-apasă
și viața mă lasă.
simt dorința pâinii,
la sfârșitul lumii,
să m-așezi în poală,
să mă scapi de boală,
căci aici departe,
am găsit doar moarte.
eu mă sui în șa,
murgul drum să ia.
nu știu dac-ajung,
dar nu am să plâng,
și din depărtare,
mamă-ți cer iertare.