mă plimb nepăsător prin parc,
nimic nu mă frământă,
când văd după un pom un sac,
dar nu e sac,căci plânge.
m-aplec mai bine să privesc,
și văd copil ce plânge,
e cam murdar,dar e frumos,
din nas îi curge sânge.
,,vă spun lui tata,,îl aud,
,,când se întoarce-acasă,,
o spune pomului cel surd,
el nu poate să-l lovească.
aud un zgomot,mă ascund
să văd ce se petrece,
un alt băiat frumos,și-n gând,
ceva îmi amintește.
se-apropie de cel căzut,
se-apleacă,și cu mâna
îl șterge-apoi,îl pupă scurt,
și-i zice,,hai acuma,,.
,,ninicu,spune-mi mie,zii,,
cel mare se gândește,
,,tu ești mai mare și tu știi,,
,,da mă,dar hai de te grăbește,,.
și îl ridică pe cel mic,
îl scutură cu grijă,
cu mâneca îi șterge-un pic,
năsucul ce îl frige.
,,te doare mă,,întreabă doar,
,,acuma nu mă doare,
dar vine el,el vine iar,
așa-i nenicu oare,,
eu am rămas,nu pot s-alerg,
îi văd cum ei mă lasă,
nu știu ce simt dar știu ce cred,
și cred că ei m-așteaptă.
și amândoi plecară,dară,
cel mare înainte,
cel mic mergând,întreabă iară,
,,nenicu,lumea minte,,
,,zi mă,ce taci ca prostu,,
și dă în el cu-n băț,
,,și tu râzi mă de mine,,
plângând se lasă-n iarbă,
,,se-ntoarce-atunci la mine,
și n-o vrea să te vadă,,
un alt plâns se aude.
micuțul stă s-asculte,
și vede cu mirare,
că și nenicu plânge.
și mâna lui micuță,murdară.o ridică
și-i șterge fața-i dragă,murdărind-o.
și zice să-l împace,
,,nu fi mă prost,nu-i spun,
îți dau cuvântul meu,
de fratele tău bun,,.