Uneori, privirile mele iti cauta pasii prin iarba ofilita,
Alteori, mainile iti impletesc parul cu fuioare de vant,
Doar sufletul plange, c-ai plecat atat de grabita
Fara sa-mi lasi in ganduri, tacerea unui singur cuvant.

Toate din mine te-au iubit, cu bunele si cu relele tale,
Au zidit odata cu tine castelul iubirii, acum daramat
Si ploua mereu peste umbre straine, fara vis, fara cale,
Prin acelsi apus, prin aceeasi minune din care-ai plecat.

Uneori ma simt singur, uneori, mai trec pasari in zbor
Pe deasupra pleoapelor, rasturnandu-mi cerul pe gene,
Intre tarmurile noptilor doar visul a ramas calator,
Si din vechea oglinda rasuna placut aceleasi refrene.

Nu repet ce ti-am spus intr-o singura seara cu ploaie,
Uneori infloresc intre riduri nostalgii cu parfum efemer,
Mai adorm in fotoliu, cand e noapte in aceeasi odaie,
Unde toate te stiu, unde timpul a ramas durerosul mister.