Ti-au ramas privirile pe frunze si gesturile-n ramuri,
Trec ganditor, ca cineva, le va culege mai tarziu,
Doar umbrele ce-n straluciri de stele bat in geamuri
Imi amintesc, ca radacina-acestui pom, am vrut sa fiu.

Si mai ales pe mine calauza si mai facut carare negasita,
Pe care pasii tai se-ndreapta uneori, in noptile pustii,
Cand toate par a fi un dor, in miez de primavara parasita,
De sufletul ce te-a iubit, si te-a rugat la el mereu sa vii.

Ti-am dat infatisarea unei stele si, stralucirea ei de vis,
Sa-ti fie cerul mai aproape, de roua fiecarui rasarit,
Si-am plans cu tine cand destinul, fereastra viselor a-nchis,
Facand sa para fericirea, un pom ce pentru noi nu a-nflorit.

E mult de-atunci, si prea putine, mai cunoastem despre noi,
Iluzii sunt acele clipe, ce timpul l-a-ntregit si la ucis,
Imi este dor si nu regret, tacerea noptilor traita-n doi,
Cand dincolo de-mbratisari, traiam povestea-acestui vis.