Da, sigur e 15 aprilie.
A trecut si marti, 13, a trecut si Sarbatorile, au trecut si ploile.
Doar eu am ramas. Aceeasi. Fara speranta. Toate celelalte au ramas aceleasi. Parca reinod firul si merg mai departe. Toate nu au fost decit o cotitura a drumului. El merge tot inainte, fara sa ii pese de mine, fara sa ma lase sa ramin in urma sau fara sa ma lase sa cotesc. Merge doar cum vrea el. Ma izbesc de zidurile laterale, si nu cedeaza. Parapetii sunt prea puternici. Mi-a ciuda. As vrea sa am o masina mare, sa ma izbesc cu ea in zid. Sa se darime ori zidul, sau sa mor eu. M-am saturat de cusca aceasta numita viata. Gratiile aceastea care nu se mai rup. Cite generatii au tras de ele oare? Cite si-au tocit ruga? Si nu s-a putut iesi.
Urasc. Ma urasc.