Cel care a contat știe că te iubește, pierdut printre ciulini mulțumește cerului și geniul amarului crescându-te ciocolată în ambalaj de piele și plasă ce mângâie trupul ca mâna departe, a mea.
În ritm medieval se sărută toate măștile, rămâi goală, minune a teatrului de printre străzi pierdute în care toate poeziile mor sub buzele tale.
Te visez a mea, prin muzele pierdute și turnire uitate, domnițe pierdute și prăfuite care îți mai poartă trena prin inima mea…patetic și diabetic îndrăgostit de teatru și tine, viața de plastic pe care ai străbătut-o cu veșnicia de mână și cu Făt- Frumos în pleoape o uită de mâine.
Mă iartă domniță fragilă a visului din Turn că am uitat batista să las ca să cadă în a trecutului grabă…
Trăiesc printre haine și dor mi-e de viul din tine fără de praf și zăbavă, o țară de melci de livadă crescuți printre folk copii îi vom avea.
Coboară din neguri și fi albă stafie a verii, pune-ți și masca iubito spre teatru în viață întinde-ți mâna,
cu inelarul binecuvântează soarta mea!
Al tău veșnic menestrel, un biet și pierdut cavaler
care sub Turn încă sunetul pașilor tăi mai așteaptă…

și eu pe sub ei !