poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 52 .



Note august 2019
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2019-09-11  |     | 



Pe un site de vânzări biciclete, un stop spate e prezentat drept ”Lumină personală Lucina”

Dumitru Buzatu, PSD, urlând la Digi24: ”Ce vină are PSD că polițistul de la 112 nu știe să vorbească?”
Ca să beneficiezi de ”drepturile omului”, ar trebui, înainte de toate, să fii om.

”Mult mai târziu, în vârstă deja, la balamuc, după câteva luni de depresie scârboasă, mi-am vomitat definitiv plictiseala impardonabilă de a muri...” (Emil Brumaru, interviu Dilemateca 2010, cu Marius Chivu)

”Voi, de rugă ascuțite / cuțite / ale tăcerii mele...” (Celan)

Privesc cu duioșie la tinerii care spun ”Nu mai pot”. E atât de mult de când eram și eu ca ei ...

Se tace prea mult în preajma cuvintelor mele.

Ochiul canistră
Ochiul damigeană
Ochiul cisternă.

Spui mereu lumea în care trăim, lumea în care trăim, lumea în care trăim...
dar toți o înfruntăm, în fiecare clipă!
iată de pildă, în această seară de vară,
pe stradă există picioare de femei cu degetele foarte frumos și exact vopsite
în roșu
în verde
în albastru
gherete de înghețată frumos colorate
și acolo, la Moșilor colț cu Carol
ușa aceea înaltă, ca o fată tristă,
de la balconul Art Nouveau,
luminând din interior
care te-a făcut să îngenunchezi pe trotuarul pustiu...
apoi băncile
și ele sunt din această lume
și pe ele trebuie să le înfrunți
băncile frumos lustruite
ca mobila dintr-o bibliotecă englezească
pline de peturi și coji de semințe
și toți acești oameni posaci care-ți trec prin față, semănând cu Gheorghe Dincă
și toate fetițele acestea de 15 ani care apleacă privirea atunci când o întâlnesc pe a ta
și tu ești un gheorghedincă
în orașul acesta majoritatea mașinilor opresc încă la roșu
și pornesc la verde
e pace!

Inima mea e un uger
mulge-mă senti!

Dacă eu aș fi unul din tipii cu care mă întâlnesc zilnic... unul mai așa altul mai așa. Dar eu cum sunt? Eu nu mă văd niciodată. Eu sunt la comenzile unui batiscaf.

Un miel cu capul lui Al Pacino repetă la infinit: Eddie Barzoon, Eddie Barzoon....

Semnal de larmă...

Îmi este rușine pentru cei incapabili de rușine.

Virtualizarea capacității de a face rău? Anihilarea capacității de a face rău fizic, sânge, războaie etc, prin virtualizare online?

Marele Marginal...

Dacă m-aș vedea și pe mine printre oamenii pe care-i văd zilnic pe stradă...

Oamenii ăștia cu copii în cărucior, pe umeri, în brațe... chiar știu ce fac? Ce au făcut?

Plantă
sădită în gard
în scândură
în scânduri
cu rădăcinile înfipte în lemn
ca niște săgeți
poate că acesta e un poem
dar ce e de spus
rămâne mereu nespus...
mâna cu pix tremură pe hârtie
ca un seismograf
cutremurul vineri apoi nu mai vineri

mori de vânt
mori de uitare
mori de cancer, de tăcere, de durere
de boala tăcerii
horcăind printre versuri
cu râme interioare...

Străin pe viață

”... stă pe vine la hotar / și pe bleu stins jură iar ...” (Celan)

De ce mă recunosc în aceste versuri ca într-o oglindă?
Ce am eu cu statul pe vine?
Care hotar?
Mie nu-mi place să jur și nu înțeleg nuanța bleu stins.

Timp mâlos.

Mă trezesc, mă spăl, beau cafeaua de dimineață, simt că mă înviorez, apoi brusc, eu mie însumi îmi dispar de pe radar...

Inimă de copil aruncată printre oameni, ca într-un cuptor cu microunde, se coace, se întărește ...

”Tu, capul meu, cu goana ta albastră / De ce mă faci să sufăr fără rost?” (Esenin)

”Ci săltați-mi, labe ale lumii, ciutura tristeților la cer” (Idem)

”N-ai să cânți nici soarele, nici clipa
N-ai să vezi pe geamuri raiul sfânt
Precum moara fâlfâind aripa
Nu poate zbura de pe pământ...” (Idem)

Balada oamenilor moi.

Bă, pe tine te-a întrebat cineva dacă vrei să te naști?

52 de ani ca 52 de metri de intestine atârnând dintr-un pântece

Oare nu ar trebui să căutăm spermatozoizi în jetul de șampanie?

De ce, în loc să adorm, gândesc:
La autopsie i-au găsit în plămâni țigări întregi, nefumate, pentru că el le sorbea, nu le fuma?
Pocnesc corzile minții ca un sutien din pricina sânilor excitați...

Eu știu că ielele lui Eminescu sunt în copaci, acolo unde spune el că sunt...
și uneori ies

Faptul acesta, că nu ne putem vedea propria persoană printre ceilalți oameni de pe stradă, prezența, haloul, energia pe care o emitem...ticurile, grimasele, mirosul, calitatea zâmbetului

Șerban = trup zvelt, suflet în cârje

Pasărea Emu nu poate păși înapoi.
Bătrâne, pe unde ți-ai lăsat marea?
Moliile nu au stomac iar laptele cămilei nu se încheagă.
asta e poezia, asta e viațamea
crocodilii nu-și pot mișca limba iar sângele păianjenilor este transparent
asta e poezia, asta e viațamea
14 august 1089: Henric al IV-lea, Împăratul Sfântului Imperiu Roman se căsătorește cu Eupraxia
asta e poezia, asta e viațamea

N-am simțit niciodată tresăritul celor cărora le trimiteam versuri
dar am fost fericit mereu trimițând versuri
Tresăritul e acolo,
Răsare!

Tendința magnetică de a munci, de a le face pe toate, de a le ușura sarcina, în speranța că vor avea timp să redevină oameni ... să te poți din nou juca cu ei, râde, ca la început

Presiunea acestei lumi este atât de mare, încât eu însumi nu pot fi
încât eu însumi cu frații mei nu pot fi eu însumi
ci doar o monedă
o bucată de metal din care a fost furată cea de a treia dimensiune
noi, frații mei de specie,
noi cei care la un moment dat,
pe vremea lui Thot
sau a lui Plation să zicem
pe vremea Valhallei să zicem
sau a lui Socrate,
eram pe punctul de a cuceri cea de a 4-a dimensiune
acum, din pricina acestei Enorme Presiuni pe care am creat-o în jurul nostru
ne-am pierdut-o și pe a Treia...

Sting lumina și mă întorc pe burtă ca să adorm
ca un taur în flăcări
ca o combină care înghite Grâul Tot

Mult prea rapid mi se modifică percepțiile
un fir de praf de pe noptieră devine o Sahară
și astfel adorm
ca un taur în flăcări
ca o combină care înghite Grâul
Tot.

Sub privirile semenilor mei mintea mea devine o foarfecă
Ei știu, și păstrează distanța...
Așteaptă să fac un pas greșit, ca să râdă
Dar până atunci își păstrează neclintită sobrietatea

Nu, nu moartea e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!