poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2039 .



Arta ca expresie a rațiunii și a meșteșugului
eseu [ ]
Psalmii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2013-10-01  |     | 



Deși pornește de la inspirația și harul divin, creația artistică nu exclude, în viziunea psalmistului, ba chiar presupune în mod imperios, partea rațională, conjugată cu meșteșugul: „Gura mea va grăi înțelepciune (s.n.) și cugetul inimii (s.n.) mele pricepere (s.n.)” (48:3). Actul de creație trebuie realizat în mod conștient (cf. vb. a se deștepta), nefiind, prin urmare, pură inspirație: „Deșteaptă-te, mărirea mea! Deșteaptă-te psaltire și alăută! Deștepta-mă-voi dimineața” (56:11). Un act autentic este cel care servește atât unui deziderat estetic propriu-zis (ars gratia artis), cât și unuia pragmatic, utilitar, în cazul de față, un ideal de natură etico-spirituală (organizarea vieții umane în conformitate cu preceptele divine, ca premisă fundamentală pentru accederea la mântuire). În consecință, la evaluarea gradului de îndeplinire a funcției poetice, se impune a fi luată în considerare inclusiv valoarea pragmatică a informației (estetico-religioase); în acest context, poemul psalmic proclamă îmbinarea utilului cu plăcutul: „Lăudați pe Domnul că bine este a cânta (s.n.); Dumnezeului nostru plăcută Îi este cântarea (s.n.)” (146:1) . Un atare act nu poate procura decât bucurie, stare care echivalează cu sentimentul de împlinire, de satisfacție lăuntrică, de armonie, fiind în ultimă instanță expresia îndumnezeirii: „Bucura-se-vor (s.n.) buzele mele când voi cânta Þie și sufletul pe care l-ai mântuit” (70:26).
Mult mai târziu, în lumea greco-romană (sec. I î.Hr.), Horațiu avea să le ceară artiștilor să se supună unui control rațional al fanteziei creatoare, să alcătuiască structuri coerente, să rămână fideli unei singure forme pe care o întrevedeau. Poetul teoretician îndemna să se îmbine finalitatea utilitară cu delectarea (Ars, 99 sq.; 333 sq.; 343 sqq.) , să se conjuge talentul (ingenium) cu o pregatire solidă (studium), cu un meșteșug (ars) bine stăpânit (Ars, 289 sq.; 39l sqq.; 407 sqq.), aspecte care implicau reflexivitate, luciditate.
Criteriul estetic (cf. infra, adv. frumos, subst. frumusețe) este promovat, în textul psalmic, ca principiu de capătâi, suveran într-o creație în care ‘ineditul’ (cf. infra, adj. nouă ) devine emblemă indubitabilă a valorii acesteia și, implicit, garanție a instituirii dialogului cu planul divin: „Cîntați-I Lui cântare nouă (s.n.), cîntați-I frumos (s.n.) cu strigăt de bucurie” (32:3); „Împodobit ești cu frumusețea (s.n.) mai mult decât fiii oamenilor” (44:3); „Dumnezeule, cântare nouă (s.n.) Îți voi cânta Þie; în psaltire cu zece strune Îți voi cânta Þie” (143:9).
Cântarea psalmică se vrea a fi frumoasă, nouă, dar și iscusită, epitetul care exprimă, de fapt, cel mai convingător concepția artei ca meșteșug: „Cuvânt bun a rostit inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului./ Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit (s.n.)” (44:1-2).‘Iscusința’ cântării reprezintă inclusiv un mijloc de purificare, versetul care urmează ilustrând pe deplin convingerea psalmistului în catharsisul artei: „Cânta-voi și voi merge, cu pricepere, în cale fără prihană (s.n.)” (100:1).
‘Înnoirea’ în poezie își trage seva din exploatarea conotațiilor – virtualități latente ale cuvintelor– sau, cum se va exprima Horațiu , din acea callida iunctura „îmbinarea măiastră”, care vizează, în ultimă instanță, meșteșugul. Originalitatea n-ar rezida atât în invenție, în elaborarea subiectelor, cât în șlefuirea expresiei (cf. lat. limae labor, Ars, 289 sqq.), Horațiu pronunțându-se clar pentru desăvârșire, în favoarea idealului perfecțiunii (Ars, 372 sq.). O concepție exprimată în Antichitate, dar cu atâtea punți de legătură spre lumea modernă! Este, de fapt, abilitatea creatorului de artă de a prelucra în așa fel expresia, încât cuvintele, care par uniforme, să devină, prin înlănțuirile lor, „apte de a exprima realitatea, cu tot ceea ce conține ea nou (s.n.) în fiece moment, dar, în același timp, să se păstreze ceea ce este nou în aceste cuvinte (s.n.), ca puncte de reper universal valabile în aceeași limbă” . Prin actul creației ar deveni, deci, posibilă acea întâlnire aurorală cu lumea și cu Ziditorul ei, într-o limbă inițială universală, articulată și existând printr-o „iluminare interioară”, limba adamică , dincolo de procesul de uzură, de „tocire” survenit odată cu îndepărtarea de origini. Meșteșugul în artă are, prin urmare, semnificații mult mai profunde, care depășesc, în orice caz, nivelul pur formal al exprimării, acesta reprezentând o punte fundamentală de comuniune cu realitățile arhetipale, în ultimă instanță, o modalitate revelatorie/gnoseologică. Aceasta devine posibil prin valorificarea potențelor latente ale cuvintelor, mai exact prin metaforizarea exprimării, prin împletirea nu a cuvintelor în frază, ci a ideilor, pentru a descoperi și utiliza un metasemen. Există, prin urmare, un techné al limbajului, care constă în a utiliza cuvintele, organizîndu-le în funcție de anumite intenții, inclusiv artistice, dar și pentru comprehensiunea adecvată a respectivei maniere de organizare . Horațiu se gândea în special la izolarea cuvântului de contextul lui obișnuit și deci la „întinerirea lui printr-o înstrăinare”, care să valorizeze toate fațetele lui. În acest fel, poetul teoretician, călăuzit de bunul său simț (artistic și lingvistic în același timp), conștientiza una dintre cele mai complexe și mai importante probleme ale limbii poeziei, ale artei in general, prin excelență conotativă (densitatea sugestivă), iar nu denotativă (densitatea silogistică). Este, de fapt, ideea care în textul psalmic se exprimă adesea prin sintagma cântare nouă și căreia, în termeni actuali, îi corespunde procesul de constituire și de manifestare a stilului poetic, proces guvernat de două principii de gradul I: alegerea (opțiunea stilistică) și devierea (abaterea), respectiv un principiu de gradul II: specializarea , toate, operații responsabile de înnoirea lingvistică.

Secțiunile care sunt dedicate, în economia lucrării noastre, structurilor stilistice (semantice și, în egală măsură, sintactice) vor oferi – sperăm – cadrul adecvat pentru urmărirea concretă și detaliată a meșteșugului creator și, implicit, a procesului de înnoire lingvistică în literatura psalmică. În acest context, vom înțelege, de pildă, de ce paralelismul sintactic – structură stilistică văzută în studiile exegetice de specialitate drept figura ce dă întreaga măsură a măiestriei artistice a acestei creații biblice veterotestamentare – este pe deplin concludent nu numai cât privește techné-ul creatorului poemelor psalmice, ci și propensiunea deosebită a textului psalmic către cultivarea figurilor raționale, conceptuale, în ultimă instanță gnoseologice, clădite pe principiul dihotomiei, că este vorba despre „scindări” antonimice, sinonimice sau sintetice.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!