poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9968 .



Cronică de teatru la piesa „Visul”
articol [ Arte ]
Sala Atelier, T.N.B.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2006-06-08  |     | 



„În acest spectacol fără fir roșu conducător sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele mi-am câștigat existența în barurile de noapte, cu altele am călătorit în lume iar cu altele, pur și simplu, m-am rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastră în această seară” (Dan Puric).

Piesa „Visul" (one-man show) ne inițiază în limbajul trupului, al „cuvântului făcut gest”. Pentru spectatori, este foarte interesantă revelarea unui alt mod de atenție, pe care interpretarea lui Dan Puric o prilejuiește. Limbajul gestic este adesea dublat, ecranat, „sublimat” de limbajul discursiv dianoetic suprapus vederii. În viziunea lui Dan Puric, gestul devine cuvântător, mai mult decât un simplu accent indicator și întăritor al sensului salvat, al realității „spiritualizate” în intelect. Limbajul gestic descoperă mai nemijlocit decât cel discursiv taina „Cuvântului făcut trup”. Gestul este un altfel de cuvânt care manifestă epifania persoanei, intenția neacoperită, nesustrasă spontaneității, nesupusă reducției, nesistematizată, netranspusă în registrul „dialectic” al gândirii discursive. Curgerea logică deslușitoare a limbajului discursiv pierde, prin precizare, extraordinara diseminare, înmugurire a sensurilor din limbajul gestic.

Decorsetate de armătura logicii discursive, gesturile adăpostesc și pun în valoare paradoxalul, apar aici ca niște flăcări vii în rugul aprins al ființei. Ca rod al unei asceze ce descătușează forțele creatoare ale artistului, fiecare parte a corpului își dezvoltă la Dan Puric o putință de expresie fascinantă, cuvântul sau logosul ce o arată icoană a Cuvântului și vehicul al Persoanei întregi. Depășind condiția categorială a discretului supus „normării” logice proprii limbajului discursiv, limbajul gestic descoperă o zonă de profunzime în care se relevă continuumul inefabil al nașterii experienței. În fractalii modulărilor gestice fracționarul, infinitezimalul, empatia sau „non-localitatea cuantică” se descoperă sub forme nebănuite și declanșatoare în privitori ale unor resorturi profunde.

Întâlnirea cu spectatorul are loc nu într-un plan separat noetic al sensurilor ci în concretul gestului spre care atenția privitorului este atrasă. Lipsit de vehiculul cuvântului vorbit, privirea spectatorului este aruncată în apa limbajului non-verbal, unde pentru a nu se „îneca” e nevoită să participe la creația artistică, să gesteze împreună cu artistul opera, să asimileze inițiatic o prezență de taină, să împreună-călătorească într-un ritm trepidant spre polul magnetic al străpungerii zidului morții prin jertfă și înviere. Simbolurile și sensurile apar aici ca eflorescențe ale trupului, nu se desprind sau separă de el, ci rămân în fluxul inițiativei și experierii vii, iradiază din corporalitatea cuvântătoare. Asimilarea memoriilor lumii este un proces dramatic în care tensiunea contrariilor este asumată și depășită cathartic prin irumperea gestică, simfonică, eliberatoare a miezului non-dual, incandescent al ființei.

Gestul concentrează și deschide spre împărtășire în vibrația sa integralitatea unitară și cuvântătoare a ființei. Gestul e candela nevăzutului. Prin gest, artistul exprimă în toate fibrele trupului a dramei existenței, transcenderii de sine înăuntrul limitelor, nu prin anularea lor, ci prin transfigurarea corporalității, până la a o face transparent al chipului, cuvântului și duhului.

Piesa începe de la o frescă a realității cotidiene mondene, în care chipul este redus la prestigiozitatea unei imagini construite, „împușcate”, pe fondul vieții lejere și cu fervoarea spiritului de frondă. Artistul se scoală, se spală, se îmbracă, vorbește la telefon amuzându-se sau primind ocările iubitei, se lasă fotografiat și surprins în diferite poziții mai mult sau mai puțin hilare ori indecente. Impresionează capacitatea extraordinară de a crea spațiul, formele lucrurilor prin pantomimă, ce prezentifică aievea condiția onirică în care consistența granițelor este instabilă, supusă unei alternanțe și unor metamorfoze dintre cele mai surprinzătoare. Aceasta nu fără a ascunde o coerență profundă ce exprimă taina insondabilă, „mai presus de lege” a chipului divin, ca centru atractor și tămăduitor al vieții. Expresivitatea mâinilor este uluitoare, ele căpătând o putere „magică” personificantă, puterea de a întruchipa după o gamă largă de nuanțe și intensități stări, mișcări și dialoguri în web-ul vieții de zi cu zi.

Virtualitățile artistice se potențează la maxim prin deschiderea acestor „ferestre” de gest, ce concentrează holistic corporalitatea în lumina conștiinței sub privirea spectatorului „mișcată” spre a primi și a cuprinde misterul. E suficient să amintesc concertul de pian, scena în care se descoperă simultan tumultul virtuozității ce focalizează atenția spre opera interpretată, apoi„dialogul intertextual”, bucătăria internă a dialogului mâinilor cu sublimele rateuri și nesincronizări spre deliciul spectatorilor și alternanța stărilor de exaltare, exasperare și plictiseală, ce suprapun peste planul operei simfonice melodrama vieții autorului, cu sincopele și dramatismul ei. Autorul pare desprins de operă însă în același timp fiecare amănunt personal îl arată nedespărțit de ea, dă culoarea și forța neuniformă, personală, amănuntelor creației artistice.

De la melodrama artistului se trece la creionarea unor caractere „dure” gen cowboy, gangster, tâlhar. Călărirea mârțoagei (posibile simboluri ale pasiunilor, poftei și iuțimii ce declanșează din ascuns energiile devoratoare de lucruri și distrugătoare de ordini), apoi raliul fulminant sub urmărirea poliției (posibil simbol al cursei temporalității sub sabia conștiinței critice) și zborul cu avionul (simbol al încercării de evadare fatalmente instrumentală, „mecanicistă”, pe o verticală a „progresului” tehnic și eroismului teribilist, din câmpul gravitației existențiale a morții) sunt tot atâtea bucăți melodramatice tăiate din viață prin jocul de scenă magistral al actorului Dan Puric.

Actorul știe nu numai să capteze atenția spectatorilor, dar și să o relaxeze într-un mod ce le descoperă lor înșile propria lor prezență. Astfel, pe la mijlocul piesei, artistul face în aplauzele publicului câteva plecăciuni adânci de final, fapt ce face pe unul dintre cei prezenți să urce pe scenă cu un buchet superb de flori, dar… Dan Puric arată spre ceas, că încă nu s-a terminat, spre hazul spectatorilor. Mai încolo, când sună un mobil în sală, Dan mimează că a sunat telefonul lui și răspunde. Într-un alt moment, face fotografii spectatorilor.

Urmându-și traiectul, eroul joacă la cărți și se umple de bani, după care fiind încolțit, ca să scape îi dă pe toți, ca mită (dă, desigur, și spectatorilor!), și rămâne iarăși liber, într-o continuă fugă după un ideal evanescent, într-o urmărire oarbă a prestigiosului monden, a unor culmi după care urmează inevitabil declinul, a unei descătușări care atrage ca un magnet lanțurile, a unei spargeri de limite care le adâncește și rafinează. Moneda reușitei are ca revers inexorabil eșecul. Cu ajutorul artei sale, Dan Puric înaintează pe verticală la fel de ușor ca pe orizontală, gravitația înfrântă descoperind încă o dată minunea ca firesc al stării onirice. El urcă pe o frânghie, sparge o casă, și când deschide casa de bani și își umple buzunarele, vine poliția. Într-o altă ipostază de „spărgător”, dă peste o femeie de care se îndrăgostește, zugrăvind superb cu propriile mâini, stând cu spatele la scenă, mângâierile și alintările ei, după care invariabil apar copiii, cărora cu o candoare și stângăcie înduioșătoare le poartă de grijă. Excesul erotic aduce însă la rândul său reversul epuizării (De la reclama „Dacă sunteți strong, fumați țigările X”, rostită ca o afirmare a bărbăției, la tragicomicu-i revers „Dacă sunteți strong, nu mai fumați!”, rostită gâtuit de o ființă stoarsă de vlagă).

În fine, ca un Ulise din mâinile Circei, eroul evadează și de aici și își continuă periplul de basm ca gangster și virtuoz al violenței armate (violența lăuntrică e armată de lipsa destructurantă a perspectivei iconice în toată această fugă). În culmea etalării puterii sale anarhice, este încolțit și prins, adus la fragilitatea extremă, cu mâinile legate și închis între gratii, sufocat de strâmtețea spațiului concentraționar al celulei. Urmează o încercare disperată de lărgire a granițelor. La început se comportă cu nonșalanța mitică a evadatorului perfect, de basm, însă inferența realului îi anulează ca un revers toate sforțările, le reduce la un nimic dureros, zdrobitor de iluzii. Pilește gratiile, se strecoară printre ele, dar este prins sau dă de alte ziduri, alte gratii, dându-se impresia de rezonanță onirică, coșmarescă a unui univers concentraționar infinit, a unui șir infinit de celule incluse una în alta. paradoxal, evadările successive nici măcar nu lărgesc spațiul libertății, ci se creează sentimentul unei contracții sau prăbușiri înlăuntru a zidurilor, sau al unei afundări ca într-un nisip mișcător cu fiecare zbatere în plus.

Singura scăpare este tinderea, zborul lăuntric spre divin, prin care deznădăjduitul descoperă o „imposibilă” breșă și Reversul reversului, afirmarea Iubirii dumnezeiești ca „spațiu” al libertății și „minune” recuperatoare a realului. Spre final, asistăm la o scenă tulburătoare, în care artistul îmbrăcat în negru apare șezând pe un scaun, și toată mișcarea, tot basmul se concentrează în mișcările mâinilor: dialog plin de frământări trecând prin semne discrete, sfială și atitudine retractilă, până la implorare și amenințare, apoi regăsire în căutarea reciprocă a sacralității iubirii, culminând în rugul purificator al limbilor de foc, în chipul bătăilor de aripi sub suflarea Duhului. Din punctul critic al Revelației, fugarul își începe „marea Evadare” din himera existenței desacralizate și prin aceasta derealizate. El capătă o forță suprafirească exprimată printr-un ritm și un dinamism uluitor, care nu obosește a sfărâma legăturile ci se întețește până la limita „decolării” finale în zborul crucii, gestul transcenderii prin jertfă și iubire a „legii morții” în „moartea spre Viață” sau libertatea peste orice lege a Iubirii.

Închei cu un cuvânt al actorului: „Strălucitul filosof ortodox-creștin Ernst Bernea a rugat pe un țăran român să definească viața. «Viața-i viață dar e și multă nălucire în jur», a răspuns țăranul. Poate că în acest răspuns se află miracolul supraviețuirii noastre ca popor. Acel «popor-punte» de care vorbea Părintele Stăniloae, acel popor care este predestinat să facă Orientul accesibil Occidentului și invers. Nu în cheie împăciuitoristă ci în misiunea sa tămăduitoare. Astăzi am auzit că ultima întrebare a poporului român ar fi următoarea: «Există viață înainte de moarte?». Născut fiind și trăind sub zodia acestei întrebări tragice fără de pereche, într-o lume frântă, probabil instinctiv am început să visez. Dar nu visul ca refugiu, ci acel vis cu ochii deschiși, o stare de grație pe care ți-o dă numai Dumnezeu. Căci nu visul ca iluzie izbăvește, ci nădejdea creștină ca dar Dumnezeiesc care spune că ești mai mult decât poți fi”.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!