poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5007 .



Felix Nicolau: Graalul interior
articol [ Carte ]
Tributar pe alocuri lui George Călinescu (v. Cartea nunții), mai ales în crearea interioarelor vetuste și a portretelor de mătuși matusalemice, Felix Nicolau se remarcă prin stil, talent și vervă, rom

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Valman ]

2008-09-01  |     | 



Problema personajului pe care-l creează Felix Nicolau nu constă în faptul că este „tandru și rece” (în romanul apărut cu acest titlu la Editura Cartea Românească, 2007), ci în fărâmițarea lui. Cei trei naratori încearcă să „reconstruiască acel puzzle cu piese lipsă care era existența dispărutului”, adică a lui Leonard Tupilat, deși centrul de greutate îl constituie, de fapt, criza existențială a lui Cosmin / Sabina, o personalitate scindată, care interpretează roluri „în discrepanță cu caracterul său”. Fragmentele de jurnal, biletele, relatările indirecte, mail-urile și tot ceea ce reușește Cosmin / Sabina să adune și să transcrie în pagini „comandate” de psihiatrul buzoian Iolescu, șeful clinicii Măgura, cu scopul unui catharsis prin scris, al artterapiei și al descoperirii „Graalului interior”, se înscriu mai puțin într-un demers terapeutic recuperator, reprezentând, mai degrabă, o modalitate de a spulbera modalitățile epice tradiționale. Romanul are, aparent, structura unui text dramatic, constituindu-se ca un joc al replicilor lui Leo și Cosmin / Sabina, replici-monologuri menite să contureze universul personal al emițătorului și, în foarte mică măsură, relația sa cu celelalte personaje. Cel mai adesea, situația de comunicare este una falsă, lipsind atât adresabilitatea, cât și funcția fatică a limbajului. Vocea auctorială apare rareori – și numai în monologurile lui Cosmin, având aceeași valoare ca și indicațiile de regie strecurate între paranteze de un autor dramatic, deși, în câteva cazuri, prezența interogațiilor retorice și a intenției de clarificare ori de sancționare morală îi dă funcționalitatea corului din tragedia antică: „Ceea ce-l derutase mult timp fusese sabotajul constant pus la cale de doctor și de anumiți amici ai lui Leo, care-l duseseră pe piste greșite. De parcă anumiți indivizi țineau cu orice preț să măsluiască realitatea, să-l facă pe Leo mai rău sau mai bun decât fusese el în realitate. Cine și de ce avea interesul să-l împiedice pe Cosmin să iasă din amnezia blestemată care-l ținea prizonier de doi ani de zile?” (p. 72). Nu numai Cosmin este îndrumat dinadins pe o pistă greșită, ci și cititorul însuși, de care Felix Nicolau nu face mare caz, dar căruia i se ascunde până la sfârșitul romanului dubla identitate a lui Cosmin. Ceea ce pare căutarea clasică a unui dispărut devine o modalitate inteligentă de a-l pune pe cititorul-martor din roman, pe Cosmin adică, în situația de a fi el însuși reconstituit, tot printr-un act de lectură / decodare a mesajelor, ca personaj ce ignoră „tâmpeniile mistice”, pentru a descoperi logica pură a predicatelor. Până să se ajungă însă la triumful rațiunii, secvențele epice trebuie să-și arate aversul și reversul, într-o construcție asemănătoare cu jocul camilpetrescian de oglinzi paralele. Dificultatea constă în a separa autenticul de fals, aparența de realitate, textul apocrif de cel original, operație cu atât mai anevoioasă cu cât este preferat palimpsestul și spectacolul lingvistic. Furat de stilul în care somptuoasele perioade, eleganța, cursivitatea și sobrietatea alternează cu argoul, ironia și exprimarea „bășcălioasă”, și unde scenele tensionate, centrate pe analiza psihologică a încordării dintre personaje și lume, sunt în majoritatea cazurilor urmate de relatări burlești, (oximoronul și hiperbola, utilizate din plin, conturând un univers absurd), cititorul pierde din vedere cealaltă scriere, ascunsă sub teatrul umbrelor și-al aparenței.
Cosmin, victimă a unui experiment psihiatric, este personajul care trebuie regăsit, el este marele dispărut și nu prietenul său, Leo. Drumul trebuie parcurs din afară spre interior: dacă la început, ascultând de sfaturile și de poruncile lui Iolescu, Cosmin caută în textele reale ori apocrife, în fragmentele de jurnal și în toate materialele care i se pun la dispoziție, indicii despre locul unde ar putea să se ascundă Leo, în momentul când începe să-l perceapă pe acesta ca personalitate scindată, personajul începe să se descopere pe sine. Metoda este cea a pașilor mici, care exclud „iluminarea” bruscă și psihanalizarea forțată. Cosmin își descoperă gusturi, preferințe, obiceiuri îngropate în subconștient, dar pe care le simte ca fiind noi și nepotrivite cu masculinitatea afișată („Însă pe Cosmin îl pasionau mai degrabă site-urile de modă sau chat-ul pe subiecte amoroase, gastronomice, ori – de ce nu? discuțiile despre club culture. [...] i-ar fi surâs un portofoliu la Ministerul Familiei și al Ocrotirii Copilului” – p.185). Citind, el își pierde „virginitatea spirituală”, se îndepărtează de realitatea imediată, de banalul epic ce constituie carnea textului și își dă seama că „ceva ronțăia textul pe dinăuntru” (p. 84). Inserția oniricului se face în limite rezonabile, atât cât să trezească interesul pentru semnificația stratului din profunzime, ascuns de cel apocrif, de la suprafață: „Jurnalul lui Leo conținea și înregistrarea viselor sale mai spectaculoase, vise care trădau o disponibilitate cronică spre deghizare și senzațional. Asta, bineînțeles, dacă fragmentele în cauză erau autentice, dacă nu le interpolase cineva pentru a sugera că autorul lor ar fi fost un personaj cu o personalitate schizoidă și fracturată, deviind de la realitate cu ajutorul a tot felul de travestiuri, unele chiar în acea stare de dereglare cerebrală numită somn” (p. 109).
În punctul de maximă tensiune înregistrat de căutarea propriei identități, dilema lui Cosmin este rezumată de vocea auctorială: „Fluiditatea externă a acestui personaj, în fond atât de rigid la exterior, lansa suspiciunea că el s-ar fi putut complăcea într-un joc de aparențe, ca într-o încăpere imensă placată cu oglinzi deformante. Un inutil joc de artificii ziua-n amiaza mare, o demonstrație de pantomimă compusă din zâmbete, grimase și gesturi amenințătoare, o fărâmițare a unei personalități masive într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste”. (p. 218).
Tributar pe alocuri lui George Călinescu (v. „Cartea nunții”), mai ales în crearea interioarelor vetuste și a portretelor de mătuși matusalemice, Felix Nicolau se remarcă prin stil, talent și vervă, romanul său având foarte puține puncte slabe (printre acestea, totuși, s-ar cuveni sancționată încheierea abruptă, în care mitul androginului este contaminat cu operația de schimbare de sex, o „găselniță” de ultimul moment, care mai mult scade decât adaugă ceva semnificației întregului, precum și trimiterea la „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown: metafora Graalului interior putea fi înțeleasă și fără apelul la un roman de duzină).
(Cronică publicată în "Cetatea culturală" Cluj, septembrie, 2008)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!