Poezia
din ant. Valori eterne ale poeziei hispane
de Xavier Villaurrutia(2009)
1 min lectură
Mediu
Tu ești prietena cu care stau de vorbă,
așa, pe neștiute, numai între noi.
Te-ntruchipezi din vorbele ce izvorăsc
din hățișurile tăcerii
și din apele visului în care mă cufund
liber și singur până mă trezesc.
Ca de metal, mâna ta
oprește graba mâinii mele
și îmi va conduce focul care lasă
pe coala albă un țărm îndepărtat.
Glasul tău, un stol de ecouri,
e glasul meu lovindu-se de ziduri.
În pielea ta, ca-ntr-o oglindă
mă văd privit de-o mie de Arguși,
în clipele lungi, fără sfârșit.
Dar te alungă până și cel mai mic zgomot.
Te văd cum pleci pe ușa cărții,
prin harta din tavan, prin tabla
de șah a pardoselii,
prin pagina oglinzii, lăsându-mă
fără glas, fără puls, fără chip.
Fără mască, precum un om dezbrăcat
în mijlocul unei străzi de priviri.