Virgil Mazilescu

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum în locurile prin care te mai afli prin ploaie merg - nimeni - am părul ud și gândul cât un pui

cineva pe lume are nevoie de mine dragostea mea daca ai nevoie de mine o dragostea mea daca ai nevoie de mine gandeste-te la mine in spatiul cel

te rog beatrice să ne întâlnim te rog și n-ar trebui să te rog mâine seară în steaua vega îmbrăcat cu o haină albă simplă ușoară fără

plânsul în oraș: mâini fricoase își schimbă într-ascuns culoarea – și încă o noapte izabela va fi a dreptății a nisipurilor (respirația cavalerului

ea e femeia din vis. pe cand strabateam o zona alburie laptoasa prin anii mai tineri carenta si pavaza intelepciunii carenta si pavaza. si brusc

raspunde la marile si micile strigate sange bea numai cald: oribila este speranta oribila este sub cerul mai galben ca frunza ca

vei auzi din nou: fii inima mea simplu: deschizi doar niste canale care din obisnuinta nu mai duceau nicaieri apoi iti arzi hainele

pisica va deschide iar fereastra pisica verde și proaspătă ca iarba și în odaia pustie se va strecura și la picioarele stăpânului se va

apă v-am dat sufletul unde v-a fost unde pâlpâi tu sufletul meu și în care parte a lumii vânează acum vânătorii dacă privesc - haina mea este

noapte de noapte se aud pași grăbiți prin bucătărie și uite așa ne trezește cu mersul și cu scâncetele ei steaua rătăcită la noi în casă - aveam eu

Mi-am uitat casa si numele e obositor sa-ti stii mereu numele pe de rost o grigore dumitru iulian usa de la intrare se deschidea inauntru? si

Stiu ca ai fugit din cetatile unde murisesi indelung asediat - stiu chiar si asta dar la care ceas al noptii incepind cu a cita vertebra

din nou pe sub cearceafuri albe cămăși întinse pe sârmă să se usuce prin cartierul ros de amintire până la sânge

Soarele striga si cade in frunze in singurul parc al orasului copiii orasului se fac incet mari fara teama la umbra doicilor care croseteaza aici

și după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe - curajul și puterea (omenească) s-au topit ca aburul și

câinele se îndreaptă șchiopătând spre pădure în urma lui omul este aproape bătrân și ne aflăm în decembrie-luna când palidă frângi și împarți la

„ce-i spune un perete altui perete altui perete când se-ntâlnesc la colț” ce-i spune tristețea mea broaștei care se leagănă se

sub acest cuvânt suferă beethoven cu acest cuvânt se vindecă lepra hei vânători puneți mâna pe arcurile voastre de aur să-l prindem și să-l

mâncau la o masă lungă și bogată așa după cum este obiceiul prin părțile noastre răsăritene și pot să spun că m-au întâmpinat cu un tulbure

doamnă mai mulți atleți știau că nu sunt demni de dumneavoastră. și unde sunt balurile del amore dar jilțul galben și dragi dragi dragi fecioare-ntre

priviți vă rog și înțelegeți o dată pentru totdeauna cine iubește cu adevărat ultimele îngrozitoarele resturi: ei sunt mântuitorii (îi arăt chiar

mușcam dintr-un măr pe iarbă la umbra gardului în care s-a spînzurat auzind năluci de vrăbii cîinele negru al vecinului gheorghe acum o săptămînă și

pe ritmuri străine. jucării în amurg. spunea că e minunat să destrami un imperiu. să deschizi o prăvălie de mărunțișuri la marginea orașului. să te

singur ca un tanc în plină acțiune - hotărât să-și cânte încă o dată marele cântec de ihbire: sempre esse puerum sempre esse puerum și felul în

trece în goană un pâlc de călăreți copitele cailor lor fumurii povestesc despre tine și despre mine zice guillaume dus pe gânduri când mă trezesc

ziua e pe sfârșite. anestezie. ziua e pe sfârșite

(copil fiind: șarpe cu pălăriuță) din gură cad mereu cărnuri lungi de toamnă pînă într-o bună zi cînd spre uimirea tuturor laba echilibrului peste

sunt atât de frumos sunt atât de viu sunt atât de demn mâncați-mă

dintr-un pământ stins nu vreau să mă mai smulg el a fost viața mea eu voi fi viața lui

gândăcel cu piciorușele în aer cu pântecul liber ce faci tu aici în țara ta nu există țară mai liniștită ca asta fratele meu ucigașul meu

și cum se mai rostogoleau capetele: spre seară în zumzet dulce în zumzet voios de albine dacă tremură un copil - se aprinde pe boltă lumina

cineva pe lume are nevoie de mine dragostea mea daca ai nevoie de mine o dragostea mea daca ai nevoie de mine gandeste-te la mine in spatiul cel