Aproape
de Virgil Gheorghiu(2010)
1 min lectură
Mediu
Acum ni-s ochii afluenți,
Și-n golf de piepturi cresc mareele vieții.
Aleargă seva bucuriei către culmi
Prin bezna tulpinelor noastre prăbușite.
În liniște pândită, genunea gurii soarbe
Topite avalanșe de suflare.
Corolă vie și însingurată,
Sub furtunile mele te strâng,
Și te împrăștii pe landele de vis
Ca lentele și călătoarele polenuri.
Neștiutul ne mână și ne doare
Plute sfărmate de zăpoare;
Zaimf stelar ne ocrotește rătăcirea
Când ne oprim pe un nisip de alintări.
Dăruită mie ca o prăpastie muntelui
Cu pietre prăvălite-n fund de rutul căprioarelor,
Târziu într-un sărut abia mi te ivești
Precum transpare arborele-ntreg
În netezimea clară de rășină.
Noi legănați și gemeni la-nceput,
Ne regăsim, dar nu ne recunoaștem,
Ca unduirea unei holde mistuite
De pietrele unite ale morilor.