Ea
de Vincente Huidobro(2006)
1 min lectură
Mediu
Ea făcea cîtiva pasi înainte,
făcea cîtiva pasi înapoi.
Primul pas spunea bună-ziua, domnule,
al doilea pas spunea bună-ziua, doamnă.
Ceilalți întrebau ce face familia,
azi e o zi frumoasă ca o porumbiță în ceruri.
Ea purta o cămașă fierbinte,
avea ochii de îmblînzitoare a mării,
ea își ascunsese un vis într-un dulap
și găsise un mort în creierul său.
Cînd ea sosea, își lăsa departe partea cea mai frumoasă,
cînd ea pleca, în zare se forma ceva care o aștepta.
Privirile ei erau rănite li sîngerau pe dealuri.
Purta sînii în afară și-și cînta negurile vîrstei.
Era frumoasă ca un cer peste care trece o porumbiță.
Avea o gură de oțel
și un steag al morții i se desena pe buze.
Rîdea asemenea mării simțind cărbuni în pîntecul ei.
Asemenea mării cînd luna se privește pentru a se scufunda,
asemenea mării ce a mușcat din toate țărmurile.
Marea iese-n afară și cade-n pustiu și în trupurile belșugului.
Cînd stelele se leagănă peste frunțile noastre,
mai înainte ca vîntul din nord să-și deschidă ochii,
era frumoasă în orizontul ei de oase,
în cămașa fierbinte și cu privirile de copac obosit,
ca un cer pe care plutește un stol de porumbițe.