Vicente Aleixandre›Poezii

Ideea oarbă, suflet adumbrit, Pe cine-am sărutat acum, pe cine? Pe-un suflet sau pe-un boț fără lumine, Pe-un os ce toată vlaga

Frumos, minunat de umil și dătător de încredere, însuflețitor și profund e să te simți în bătaia soarelui, printre ceilalți, împins, purtat,

Avea un nas cârn, și era subțire. Cu câtă plăcere alerga pe nisip! Și intra în apă și nu se speria niciodată. Plutea prin apă ca-n elementul ei

Ușoară, aproape fără povară sandaua. Urmă de picioare fără carne. Singurateca zeiță cere unei lumi planta, pentru trupul ei, solară înălțime.Nu

I Amor mío, amor mío, Y la palabra suena en el vacío. Y se está solo. Y acaba de irse aquella que nos quería. Acaba de salir.

Yo te he querido como nunca. Eras azul como noche que acaba, eras la impenetrable caparazón del galápago que se oculta bajo la roca de la amorosa

Cuerpo feliz que fluye entre mis manos, rostro amado donde contemplo el mundo, donde graciosos pájaros se copian fugitivos, volando a la región

¿A quién amo, a quién beso, a quién no conozco ? A veces creo que beso solo a tu sombra en la tierra, a tu sombra para mis brazos humanos. Y no es

¿Cómo nació el amor? fue ya en otoño. Maduro el mundo, no te aguardaba ya. Llegaste alegre, ligeramente rubia, resbalando en lo blando del