Vasile Nicolescu

Deschizând cartea cu poze colorate și lipind-o de fereastra expresului copilul striga fericit: ”Priviți și voi lumea, dragii mei,

Și dacă n-am să mă mai pot întoarce - dacă n-am să mai pot găsi unghiul acela de fulger, tăcerea aceea de moarte, asurzitoarea liniște care ne

Aduceți coloana fără sfârșit aici, unde nesfârșitul începe, unde oameni liberi dansează pe oglinzile valurilor! Aduceți coloana fără

Zăceau pe tava de argint a brumii imense astre, candizi meteori, tulpini de flăcări, sori multicolori în dimineața ultimă a lumii. Comete

Crini transfigurați, înnebuniți de distanțe, stelele toată noaptea ți-au căutat ochii.

Drumuri spasmodice, drumuri fugind în toate părțile deodată drumuri de oglinzi peste care-au rămas urme de năluci și vampiri, drumuri de nebuni

Iată și clipa când după deznădejde și înaintea deznădejdii, după naufragiu și înaintea naufragiului exact la jumătatea drumului dintre două

Se vaetă prelung dogitele tălăngi și umed urcă pâcla prin livezi - coțofene sure spânzură de crengi. Sunt singur... părăsit de toate și mă

III Se-ntunecă de ziuă și parcă-n mii de harpe Izbește coada-i neagră cumplitul mării șarpe Și țărmuri de-ntuneric se-aruncă și se sfarmă De

Râsul părului tău revărsat pe gura vulcanilor, râsul degetelor tale pe fildeșul cerului, râsul ochilor tăi în vârtejuri de astre, crin sălbatic în

Cine a spus că nu se poate? Totul este posibil. Nici un eșec nu amenință. Totul este posibil dar numai în limitele acestui careu cărămiziu, în

Se agită mărunții pescari și trag de năvoade de parcă ar trage marea pe țărm sau cine știe ce astru lichid; pânza unei corăbii se scurge