Fîntîna Albă
de Vasile Bâcu(2003)
1 min lectură
Mediu
În pădurea deasă nu se văd morminte,
Căci pădurea toată s-a făcut mormînt
Brazii stau de veghe ca icoane sfinte,
Pentru rugăciune nu găsesc cuvînt.
Calc încet pe vreascuri, teama mă străbate,
Parc-ar fi din oase, crengile trosnesc,
Foșnetul de frunze-n suflet îmi răzbate
Cum aș înțelege despre ce-mi șoptesc?
Simt cum timpul trece, simt cum clipa zboară
Și mă răstignește acuzarea lor,
Că-s născut acuma nu odinioară
Și că pentru țară n-am putut să mor.
În pădurea deasă păsările cîntă,
Însă nu ca toate - parcă ar boci.
De ce oare, Doamne, ele nu cuvîntă
Poate ele-n cîntec multe-ar povesti.
La Fîntîna Albă, albi sînt doar bătrînii,
Restul totu-i negru - și pămînt și cer.
Neagră e și roua, și culoarea pîinii,
Cad din cer amare lacrimi de-adevăr ...