Poemul de acum
de Traian T. Coșovei(2004)
1 min lectură
Mediu
Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni –
pe lîngă silozuri am trecut fără să privesc înapoi –
prin iarba desculță n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deșert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins porțelanurile.
Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandrețea sperietorilor uitate pe cîmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i povestesc
o istorioară cu tîlc.
Omul e mort de mult.
Prin fața agențiilor de voiaj mi-am plimbat viața ca pe o jumătate de pâine.
Cu o mașină de ocazie am mers pînă la marginea mării.
Am privit valurile cheltuindu-se pe țărm – am privit
tinerețea arzînd ca o frunză de tutun verde.
In fața oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceața se poate risipi.
Acum poemul poate veni mai aproape.