Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ciberiada - Expediția întîi bis sau electrobardul lui Trurl (fragment poetic)

Traducere: Mihai Mitu

de Stanislaw Lem(2008)

1 min lectură

Mediu
Integrînd în după-amiaza arzătoare
Ale Ciberiadei grupuri unimodulare,
Timidul cibernetic în mari extreme căzu,
Neștiind, dragoste să fie sau nu?
Feriți din cale-mi, Laplacieni, de seară pînă-n zori,
Și versori ai vectorilor din zori pînă-n seară!
Mai aproape, contraimagini, căci e vremea doară
Iubita s-o reduci la dulci îmbrățișări!
Vibrații semimetrice, în geamăt reunite,
El schimbă în rotații, cuplaje returnante,
Și atîta de cascadice, rapide, trepidante,
Că dintr-o clipă-ntr-alta trezesc scurtcircuite!
Tu, clasă transfinală! Mărime-a nemărginirii!
Continuum ireductibil! Vă spun ca să se știe!
Pe Crhistoffel cu Stoks îi dărui pe vecie
Pentru prima și ultima derivată a iubirii.
Adîncuri plurifolii de spatii interastrale
Arăta-le celor prinși în teorii-chichițe,
Ciberiadă a ciprișilor, cu totul bimodală
În gradienți înmulțiți cu zbor de porumbițe!
O, nu știe ce-i plăcerea cel ce necunoscute
Meandre ale lui Moebius cercetează
Și studiul topologic blînd nu-l inaugurează
În spațiile lui Weyl și Brouwer neștiute!
Tu, multistratuală a simțirii comitantă,
Cît ești de prețioasă numai acela simte
Ce parametrii acestor fantome le presimte,
Pierind în nanosecunde și arzînd de îndată!
Ca punctul intrat în sistemul holonomastic,
Lipsit, prin asimptotă, de coordonatele lui zero,
Așa, în ultima proiecție, cu o ultimă mîngîiere,
Sărmanul cibernetic se stinge de dragoste…

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
200
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Stanislaw Lem. “Ciberiada - Expediția întîi bis sau electrobardul lui Trurl (fragment poetic).” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/stanislaw-lem/poezie/ciberiada-expeditia-intii-bis-sau-electrobardul-lui-trurl-fragment-poetic

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.