Sonetul 44
de Serban Codrin(2006)
1 min lectură
Mediu
Și-albastre stânci și streașina albastră,
De când a zămislit-o Dumnezeu,
De-albastră ce-i, apasă-asupra noastră,
Tu, candelă-n genunchi, și-alături, eu.
Þărm alb și valuri albe-albesc în soare,
Lumină-aprinsă jertfă și trofeu,
Ce mare magică și-amară mare, din greu vibrând și vâjâind din greu.
Arși de pârjol și de vânturătoarea
Furtunilor bătuți, în ochi avem
Un zbor de albatroși și-o împăcare-a
Mâniei DONA EIS REQUIEM.
Eu nicidecum, doar tu ești purtătoarea
De-ofrande să se îmbuneze marea…