Primele epurări

Aveam șase ani când am văzut cum se-neacă puii de pisică.
Dan Taggart i-a aruncat, \'\'căcăcioșii ăștia mici\'\',
într-o găleată; un sunet metalic abia auzit,

lăbuțe mai agitate. Dar micul lor vacarm
s-a scufundat imediat. I-a agățat de ciocul
pompei, și-a dat drumul la apă.

\'\'Păi nu le e mai bine-acu?\'\' a spus Dan.
Ca niște mănuși ude săltau și străluceau până i-a
scos pe movila de balegă, sclipitori și morți.

Deodată-nspăimântat, zile-ntregi am dat triste
ocoale curții, privind cele trei rămășițe murate
făcându-se făinoase ca balega uscată de vară

până când le-am uitat. Dar spaima se-ntorcea
când Dan prindea șobolani, iepuri în capcane, împușca
ciori sau, după o luptă jalnică, rupea gâtul bătrânelor găini.

Totuși, viața înlocuiește sentimentele false
iar acum, când sunt împinși cățeii în apă,
ridic doar din umeri, \'\'nenorociții\'\'. Și are chiar sens:
Vorbele despre \'\'prevenirea cruzimii\'\' au mare succes
la oraș, unde moartea-i considerată nenaturală
dar în fermele îngrijite dăunătorii trebuie să fie uciși.

(traducere Dan Sociu, text redactat după antologia Þara mlaștină și alte poeme apărută în 2009 la editura Polirom)