Bunul zaraf
din Culesul de apoi (1943)
de Sandu Tzigara-Samurcaș(2010)
1 min lectură
Mediu
Moarte, tu nu vii să strici, vii să dregi.
Ne întâmpini, la urmă, ca un bun zaraf,
Care \'n schimbul gologanilor plini de praf
Ne-ar da un singur galben greu, strălucitor în soare.
Când se spărgea o strună din cobza sălbatecă,
Nu ne-am simțit asvârliți în gunoi?
Nu se deslipea ceva sfânt din noi,
Când trosnea \'n uragan un ram al dorului?
De câte ori n\'a secat izvor de zâmbet pe buze,
Și glasul de câte ori nu s\'a \'ntors rănit în piept?
Dar mâna cât de des nu s\'a \'ntins drept
Spre floarea visată și, de-odată, vântul i-a luat petalele...
Nu-s mai rele și mai năbușitoare
Decât orice clocotitoare durere,
Măruntele morți îndurate \'n tăcere,
Când nici nu știam unde să le săpăm gropile?
Privirile, smulse din măduva visării,
Se\'ncrucișară - o clipă, ca paloșe vrăjite.
Degetele străine cu smoală mânjite
Le-au gâtuit, necruțător, nădejdea - abia aprinsă.
Nu, moarte, tu nu dărâmi, ci împlinești!