Rostul Visarii (fragmente)
de Rafael Perez Estrada(2002)
3 min lectură
Mediu
***
Am vazut un barbat foarte frumos, acoperindu-si trupul cu o haina din blana de pantera. Nasturii hainei (am observat imediat) erau si ei din ochi de pantera. Si cand parea a se fi epuizat orice sursa a mirarii mele, mi-a spus, complice: Nu cumva sa va scape cravata! Si-atunci am descoperit verticalitatea unui rau
coborand de la gulerul camasii spre talie; iar pe acel rau, un crocodil, stralucitor ca un smarald umed, era acul de la cravata.
***
Fizicianul, iubitor al sensului metafizic al existentei si, pe deasupra, un iluminat, mi-a explicat confidential: Exista doua feluri de gravitatie: una, cea a pietrei cand cade victima a destinului ei corporal; cealalta este cea a pasarii, care, cand isi da seama de greutatea trupului, isi inteteste zborul. Si a conchis: Moare doar piatra.
***
A trait pentru ploaie. Cunostea culorile, cantul si fiorul ploii. Statea la panda, urmarind venirea norilor si ura stralucirea soarelui. Colectiona in borcane, ca pe niste mostre de apa, orele ploii. O considera sfanta, miraculoasa, produs al cerului, o astepta. In visele catifelate, seceta ocupa locurile unde amintirea lasa urma de dragoste. Uneori, nostalgica, ii placea sa-si contopeasca tanguirea cu ploaia; iar in zorii care vesteau vara se amagea crezand ca roua este doar timiditatea ploii.
***
A muri - mi-a spus copilul - inseamna a ramane in fata aceluiasi si aceluiasi peisaj.
***
Cuvintele dintre noi se ridicasera atat de sus, ca a trebuit sa o sarut.
***
Cineva trantise usa si-i prinsese ingerului aripa. Strigatul a fost ca al unui pahar care se sparge de podeaua cea fara de sfarsit. Restul era doar singuratate si tristete. Dupa aceea a inceput sa se lase intunericul.
***
Gandesc, deci exist;
si mi-a raspuns obiectivitatea:
Obiectele exista,
deci gandesc.
Si pentru a nuanta cele spuse,
am impins jos urciorul folosit
pana atunci ca pretext:
Si sufera - am adaugat -
in tacere.
***
La batranete, mergea precedat de un purtator de oglinzi: Nu vreau, spunea, ca moartea sa ma ia prin surprindere.
***
Nu sunt mut: pur si simplu, imi place linistea, mi-a spus barbatul care tacuse toata viata lui.
***
Cand am ajuns acasa, am vazut un tigru mergand incet si luminos prin salon, printre cristalurile de Boemia si casetele din portelan Ming: Nu-i un tigru, s-a grabit majordomul sa-mi spuna. Nu va uitati la el, este doar o metafora, iar ochii metaforelor provoaca false emotii poetice!
***
Copilul inoportun intreba: Unde incepe ploaia si unde se termina marea, cand tanarul filozof, morocanos, i-a raspuns cu o alta intrebare: Unde incepe verticalul si unde se termina orizontalul?
***
Am cunoscut-o la plaja si in scurt timp stateam fata in fata intr-o mica pergola facuta din transparente si bauturi gazoase. Stateam la taclale si, la un moment dat, m-am temut ca ispravisem dictionarul. Dar un dictionar se poate spune de cate ori dorim si-am mai stat de vorba, dar acum cu cele mai frumoase si fericite cuvinte. A inceput sa se intunece, fara sa-mi dau seama. Pana si marea era o pata de mister, miscandu-se pe un orizont dominant si liniar. Am crezut ca am o metafora luminoasa ca sa i-o ofer; era cat pe ce s-o fac, cand am observat ca si ea inserase si ca in gingasia adolescentina a pielii ei albastre, astrii si constelatiile straluceau intr-un fel unic si, luand-o de mana, am preferat sa ma fac complice al linistii.