călare pe această după-amiază care pleacă târându-și mațele și ficatul pe lacul de nu-mă-uita larg deschis sprijinind cu brațele mele aceste două

tablourile sunt niște nebune înțepate în inimă bule radioase strânse de gât din priviri stârnite de biciul șuierător bătând din aripi în jurul

la acea oră întinsă pe întinderea culorii care sângerează acea tăcere pe sunetul luminii ce o perforează dacă strigătul în noaptea părului ei nu

noaptea în fântână visul își răsucește pliscul lovind în aer smuls din mațele culorii ascunsă în chitară bucuria-i îmbătară de