Zi de toamnă\'n Caucaz
din revista Gândirea, XXI, nr. 9, noembrie 1942
de Ovid Caledoniu(2010)
1 min lectură
Mediu
O frunză cade și altele se-alungă,
Încet, pe-un drum la Răsărit ce crește.
O, spune-mi inimă, cine să ne-ajungă,
Nu peste toată luna, azi, strălucește?
Întind, sfios, o mână. O, ce grădini cerești
De-o nesfârșită-aromă sufletul mi-l umple
Ca o răcoare, calmă, în care simți că ești
Singurătate, clară, ce urcă pân\' la tâmple.
Printre copaci poetul își duce \'ncet povara,
Întoarce vremi cu fața spre apele mirării,
Ca\'ntr\'o oglindă-și vede iubita, lanul, țara
Și steaua ce \'ntârzie și umbra înserării.
Kamensk, Septembrie, 1942