Fata și flăcăul
din Poezii (1926)
de Nuși Tulliu(2010)
1 min lectură
Mediu
Merge fata la fântână
Cu trei ulcioare într\'o mână,
Fata blondă, ca o zână.
Când mergea, o întâmpină în drum
Flăcău cu ochi plini de dor,
Înalt ca bradul cel din vale...
Flăcăul îi spune: - ”Iubită Aromâncă,
Te văzui din sus de la stână,
Albă, sprintenă - o cadână.”
Se \'ntoarce fata cea frumoasă,
De pictor parcă făcută,
Și-i vorbește rușinată:
- ”Flăcăule, tu cu renume,
Tu, steaua tinereții,
De m\'ai vrea de nevastă, ia-mă:
Vezi sprânceana-mi îmbinată,
Vezi-mi fața cea curată,
De nici un flăcău nu-i sărutată.”
- ”Fată fă, fată naivă,
Mult îmi ești dragă,
Dar mă jur pe gura-ți trandafirie:
Eu te vreau de nevastă, micuță;
Dar, să te cer îmi este teamă,
Căci mama-ți are să(-mi) mă sfâșie:
Tu ai casă și zestre,
Ai galben venețian -
Eu? Numai scumpa mea turmă”.
- ”Flăcăule mare, flăcău mândru,
Tu îmi ești ca un vlăstar,
Ochiul îl ai ca de coral;
Ești sprinten - să-ți spun drept -,
Bate inima-mi în piept
Pentru o atare privighetoare, distinsă.
De n\'o vrea mama-mi, adoratule,
Am să-ți dau eu singură garanție:
Șorțul meu și o salbă!\".
(traducere din aromână de ?)