Lună, lună, te văz, lună
din ant. Poezia română clasică
de Nicolae Dimachi(2010)
1 min lectură
Mediu
Lună, lună, te văz, lună,
Și-nfocată cu lumină,
Răvarsă a tale rază
O dulceață de viiață.
Pe sămne nu poți sâmțâre
La a mè nenorocire,
De privești făr-de-ndurare
A lăcrămilor vărsare,
Și privești cu o răpire
Jalnica mè tînguire
Iar un flutur văz că zboară
Bătând dintr-o aripioară
Cu aripile cernite.
Ah! iar sămne încumplite,
Fluture și tu vestești?
Partea vieții omenești
Arătându-le cernit,
Arată-mi ce mi-ai hotărât.
Ah! moarte de mi-ar veni
Din suflet o aș primi,
Căci aș cunoaște-un hotar
La acest păhar amar,
Și sfârșitul mi l-aș ști
Până când m-ai chinui.