Nichita Stănescu

Mă culcasem lângă glasul tău. Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre

Umbra ta, lovindu-se de ziduri, iar se sparge-n cioburi colorate. Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă adunând pierdutele-i pătrate. Și s-o fac la

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești