Invitație
de Mircea Badea(2010)
1 min lectură
Mediu
De căldura dorului mi s-au copt ai sânilor fragi...
Unde-s să-i pască umedele tale buze răcoroase și dragi
mândrul meu cerb cu luceafăr de aur în frunte
și glas tânguios ce răsună văile și pădurile din munte?
Mugetu-ți de dragoste, ca vântul de la miazăzi, nu-mi adie pe ponoare
apele sângelui și desișul mătăsos al pletelor să-mi înfioare,
iar pașii sprintenelor tale glesne nu-i aud apropiindu-se
și carnea, de tropotul lor nu mi-o simt sguduindu-se...
Unde ești? Unde ești? domnul, stăpânul și singurul meu dor?
Nu te-a săgetat oare în vreun luminiș, urâtul -, răul vânător?
Fugi de cărările tristeții, iubitule, și tupilându-te ușure
ascunde-te în brațele-mi ce te chiamă ca o ocrotitoare pădure.