Logodnicul
de Miodrag Pavloviæ(2015)
1 min lectură
Mediu
Te-am văzut de dimineața
cum alb înveșmântată
coborai piatră după piatră.
Un veac aș fi vrut să petrec
lângă tânărul castan
povestind vise despre tine.
Dar briganzii te-au îmbrâncit la izvor
toată te-au învesmântat în purpură
te-au azvârlit pe corabie
te-au dat peste mari în sclavie.
Acum te văd în grădină
culcată pe frunze speriate
și ridici mâinile goale
iar trupul ți se scufundă în beznă fierbinte.
Eu am fost această piatră
și brigandul de lângă izvor
și corabia de pe mare
și cel care te-a arătat întreagă soarelui
ca pe un bulgăre de pământ.
Numai bezna nu am fost eu,
cuvântul care necontenit se repetă
prin lacrimi, în ungherul colibei mele.