Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Proiecte primăvăratice

de Mihai Ursachi(2010)

1 min lectură

Mediu
Visul nostru era
(o, din naivitate
nici nu bănuiam că o mulțime de lume
se gândise mai înainte la asta)
visul nostru era să deschidem
un pension pentru fluturi.
Născoceam felurite metode
educative, tu te pierdeai în detalii
cu privirea la avantajele orei de dans în formarea
grațioasei deprinderi de a plana prin livadă.
Eu voi preda limbi străine și instrumente
precum clavecinul, viola da gamba și cornul.
În privința chestiunilor practice să nu avem grijă:
tu te pricepi
la dulcețuri și din rochii mai vechi, prăfuite,
știi să faci bluze ușoare și colorate ca florile-n mai.
Acesta era visul nostru, să deschidem
un pension pentru fluturi;
și din naivitate nici nu știam
că o mulțime de lume se gândise
mai înainte la asta.
(Diotima, 1975)

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
126
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Ursachi. “Proiecte primăvăratice.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mihai-ursachi-0002378/poezie/proiecte-primavaratice

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.