Cosița de aur
de Mellin de Saint-Gelais(2010)
2 min lectură
Mediu
Păr blond și moale, unic leac
Al bolii-n care mă complac,
Păr scump din care-mi fac un cult,
Tu, inima cu-atât mai mult
Mi-o legi și-nnozi cu strașnic fir,
Cu cât te mângâi și prefir.
Păr auriu care-mi descoperi
Splendoarea marii capodoperi
A firii,-n care Cel de sus
Atâta aură a pus,
Atâta zi fără crepuscul,
Nici nori, într-un cuprins minuscul.
Tu, părule ce, surd la plânsu-mi,
Atât m-ai rupt de mine însumi,
Încât dau, iată, curs acuzei
Că ești chiar pletele Meduzei,
Făcând ne\'nsuflețită umbră
Din mine, sau o flamă sumbră.
Să nu ai, însă, vreun regret
Că stai departe,-n loc secret,
De firele-ți surori, de păr
Prin care altul, în răspăr,
Își trece,-nfrigurată, mâna, -
Căci eu te am de la stăpâna
Și doamna mea, ca și a ta,
Binevoind a mi te da,
Cândva, zălog, o, păr bălai,
Ce numai grija mea n-o ai.
Dar tu mi-ești drag, o, păr puțin,
Cu mult mai drag decât s-o țin
Pe alta-n brațe, - păr de aur,
Ce-mi ești cel mai de preț tezaur.
Ci, rogu-te, să nu mă ții
De rău că mie-mi aparții
Acum, nu ei, - pentru că ea
Cu mine, -avutu-și împărțea.
O, părule, printr-asta, baremi,
Că suntem de-o potrivă, pare-mi.
Pe tine, foarfeca te-a tuns, -
Eu, de-o săgeată sunt străpuns:
Aceasta-nsângeră și doare
Tu ești același la culoare,
La fel de luminos și vesel,
Eu numai câlți și pâslă țesel.
Părul din care-ai fost desprins
E, poate, astăzi, mai desprins
Să poarte pietre și podoabă,
Dar vremii, pleata îi e roabă,
Iar aurul se face-argint,
Tu, însă, nu... Și nu te mint
Că pot să fac, într-adevăr,
Din tine și alesul păr
Cu care tu făcuseși una,
Unul rămas pe totdeauna
Cu firu-n floare, necărunt,
Nemaiatins de timpul crunt.
Cum laurul e,-ntruna, verde
Căci, iarna, frunza nu și-o pierde,
De-ocara asta fiind pus
La adăpost, de Cel de sus,
Tot astfel face-voi și eu,
Cu ajutorul ei, mereu,
Ca voi și cea iubită foarte
S-aveți vieață fără moarte.
(traducere de Șerban Foarță)