Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Umblăm pe câmp fără popas

de Lucian Blaga(2007)

1 min lectură

Mediu
Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au șters.
Mai suntem noi și-un univers.
Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Și mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.
Vreo stea când cade din țării,
fără să vrei, spre ea te ții
și poala-ți potrivești, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.
Și cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Lucian Blaga. “Umblăm pe câmp fără popas.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/umblam-pe-camp-fara-popas

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.