psalm
de Lucian Blaga(2003)
1 min lectură
Mediu
o dureretotdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa
dumnezeule, dar ce era sa fac?
cand erm copil ma jucam cu tine
si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
apoi salbaticia mi-a crescut,
cantarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
in tarana, in foc in vazduh si pe ape.
intre rasaritul de soare si apusul de soare
sunt numai tina si rana.
in cer te-ai inchis ca-ntr-un cosciug.
o, de n-ai fi mai inrudit cu moartea
decat cu vieata,
mi-ai vorbi.de-acolo de unde esti,
din pamant ori din poveste mi-ai vorbi.
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
si-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
si fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în tărână, în foc, în văzduh si pe ape.
Între răsăritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tină si rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.
În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să stiu ce-astepti de la mine.
Să prind din văzduh sulita veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească sub aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.
Iată, stelele intrã în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeti.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tãu mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o lasi în drum.