Pan
de Lucian Blaga(2002)
1 min lectură
Mediu
Pan
Acoperit de frunze vestede pe-o stinca zace Pan.
E orb si e batrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au inchis -- ca melcii -- peste iarna.
Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura isi adapa zeul.
Ah, Pan!
Il vad cum isi intinde mâna, prinde-un ram
si-i pipaie
cu mingiieri usoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zimbeste,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lina.
Tacere.
In juru-i pesterile casca somnoroase
si i se muta-acum si lui cascatul.
Se-ntinde si isi zice:
\"Picurii de roua-s mari si calzi,
cornitele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
Să fie primavara?\"