Gorunul
Poemele luminii
de Lucian Blaga(2009)
1 min lectură
Mediu
În limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
îmi pare
ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?
O, cine stie? - Poate ca
din trunchiul tau îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lucian Blaga
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Curent
- Modernism
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Lucian Blaga. “Gorunul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/gorunul-4Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
