Dar muntii – unde-s?
de Lucian Blaga(2002)
1 min lectură
Mediu
Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul isi zice:
Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.
Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se intreaba:
Dar muntii – unde-s? Muntii,
pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?
Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si – nu-s!