Nu cu mâneca, deșteptule!
de Lucian Avramescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Strugurii cuvintelor mustind pe buzele mele
iarba de pușcă a vieții în doi
orașul vuind în mine
cu averea lui de mizerii morale
și purități imorale
mereu pe frânghia dintre două străzi
ca pe un șiret.
Strugurii cuvintelor mustind pe buzele mele.
Mai șterge-te, Dumnezeului, o dată!
Nu cu mâneca, deșteptule!
Ia și tu o batistă ca toți poeții respectabili,
nu înfuleca, nu strivi, nu plescăi,
nu... poftim! Ți-ai pătat poplinul literar,
gulerul imaculărilor scrobite.
Și totuși, strugurii cuvintelor șiroind
a toamnă bogată
metehnele viticultorilor țărani.
Strugurii când negri, când aromați, când tronconici
mustind se lipesc pe buzele mele
dulce rănite de sărutul neantului.