Pavilionul de porțelan
Pavilionul verde, Înalt, de porțelan, Lucea superb, departe, Pe lacul diafan. Ducea până la dânsul Un pod de jad, întins Ca blana unui
Cascada din munții Lu
Departe-n munți, amurgul Scânteietor pierea: După albastre cețuri Abia mai pâlpâia. Și mă uitam la munții Pierduți în albăstrimi. Priveam
Ganduri de toamna
Cad frunzele, intr-o perdea galbue. De pe terasa vrut-am sa privesc, Prin zborul lor, statura ta, dar nu e ; Doar muntele departe il zaresc
Improvizație
Rochia ei - un nor. Obrazul - floare. Vând îmiresmat, ușor, Primăvară - dor! Sus, la munte, de-ar fi ea, Nu mă-ncumet a-l urca. Lunii când se
Hoinărind pe malul pârăului
În sfârșit, cu munții Numai, singur sunt! Murmură pârâul vesel, Și eu cânt ! Hai, pârâu ! Aleargă Mai clocotitor ! Am scăpat de oameni Și de
Cântec pământului, bând și tânguind pentru jalea țărânii
traducere de Adrian Maniu
Atunci când pătimirea-n lume s-a ivit, grădina sufletului s-a părăginit și bucuria cântecelor a pierit, s-a veștejit. Că viața e