Numai sufletul
de Karol Vojtyla(2006)
1 min lectură
Mediu
Mare, câtă vreme mă primești în pupilele tale deschise
sub forma cercurilor învălurite,
mi se pare că-n tine se-neacă toate abisurile
și toate granițele -
dar cu piciorul ai și atins valul,
și atunci ți s-a părut
că Marea aceasta în mine a sălășluit
emanând atâta liniște împrejur, atâta frig.
Să te îneci, să te îneci!
Răsucindu-te, și apoi să te îndepărtezi,
în refluxul acesta fără să simți treptele
pe care, tremurânde, se strâng numai sufletele,
sufletul omului scufundat într-o mică picătură,
sufletul care e luat de șuvoi în cele din urmă.