Tic-tac 30 septembrie 1980 Tic-tac-tic imi suna ceasul Masurindu-mi viata-n clipe , Plin de viata imi e glasul Ca bataia de aripe

Paiata Ca un clown priveste lumea Saltimbanc fara scapare Tu sa rizi , sa rida altii Rideti toti in gura mare . Viata este ca

Vreau tot Vreau tot , sa stiu ca tot mi-e cunoscut Cu tot ce-a fost , ce este si va fi Sa mi se-nsire-n fata , zi cu zi , Enigmele de-acum si

Luceafărul modernizat Cind Luceafarul ajunse sa vorbeasca pe-delete Cu Prea Sfintul , sa se plinga de iubirea unei fete , Era obosit de moarte

Fragment Cartea a ramas deschisa la o pagina , anume Cind contesa , fericita , se lasa alene-n perne Iara pajul , foarte tinar , rusinat

Sinoptic In lumea de culori si forme S-au scris povesti cu multe intelesuri Michelangelo impodobea biserici Sau daltuia pe Moise ce lumina

Catrene pesimiste Rideti flori, invapaiate de al soarelui sarut Rideti fara nici o grija, vara este la-nceput Va asteapta-o viata lunga, cu

În vis Cinta bucuria-n mine Mult mai mult decit o stii Cind , in noptile senine , Te astept din nou sa vii Noptile mi le faci vise Visurile

Rugăciune Intoarce-ti , doamne , fata catre mine Sa vezi din plin pe robul tau umil Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine Si neajutorat ca

Prietenul Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua si urla

Schimbări în schemă 30 iulie 1980 Am intrat in Paradis prin usa din dos , O intrare modesta , curata , Fara vre-un Petru privind fioros , In

Aștept cu-nfrigurare să-mi răspunzi La ultima dorință către tine, Este tîrziu, nu mai am timp, Dar nici puteri să văd unde te-ascunzi. Am

Un scaun , nu mai mult , dar cita viata , Cita miscare el vede-n jurul lui Si bucurii , si lacrime pe fata , Dar mut , el nu le spune nimanui

Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua si urla vintul Când ai

Cind Luceafarul ajunse sa vorbeasca pe-delete Cu Prea Sfintul , sa se plinga de iubirea unei fete , Era obosit de moarte , strabatuse cerul

Intoarce-ti , doamne , fata catre mine Sa vezi din plin pe robul tau umil Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine Si neajutorat ca un copil

Un scaun , nu mai mult , dar cita viata , Cita miscare el vede-n jurul lui Si bucurii , si lacrime pe fata , Dar mut , el nu le spune nimanui

Gioconda 30 decembrie 1979 Surisul tau , de nimeni inteles , Strabate timpul si te-aseaza-n frunte , E ca un gind fugar sau un eres Venit din

Întunecat, ca noaptea fără lună. Þi-e chipul Ești înghețat, ca-n iarnă Nisipul Privește în jur, e soare Și viață. În tine tot