Sonet
din revista Luceafărul, VII, nr. 23/1 dec. 1908
de Ion U. Soricu(2010)
1 min lectură
Mediu
De m\'a iubit, de-a fost o rătăcire,
Eu nu mă\'ntreb. Și n\'oi ști niciodată. -
De unde poate mintea să străbată
Neînțeleasa gândului urzire?
De unde știe marea zbuciumată
De ce-i trimite-al zilei dulce mir
Atâta foc, atâta strălucire? -
Ea știe doar\' să cânte, să se zbată.
Și eu atâta știu: Că mi-a fost dragă,
De umbra ei cucernic m-am legat
Norocul meu, viața mea întreagă.
Și nu mă\'ntreb dac\'a putut vreodată
Atâta foc și chin să înțeleagă.
Și eu atâta văd: Că m\'a uitat.