Vis potcovit de cuvinte. Havuz peste lume – nevoie de cer.

Eu sunt ulciorul plin cu frunze și buruieni, gura mea e-nsetată și nu mă mai bea nimeni. Vino tu și sparge-mă de marginea fântânii să pot

Absența numelui deschide poteci. Cearcăn pe buzele serii, luna. Într-o astfel de noapte aș vrea să mă nasc.

Bântuie pe țărm lumina, plaja visează plictisită umbre. În cetatea fără ferestre nu sunt gratii. Și totuși, m-am îndrăgostit de umbra pe

Mă chem pe mine-n gând, apoi, negând, golesc ce pot sa fiu când sunt absența doar mă știe pe de rost și-n ea imi caut firea și un rost eu mă