Ion Păun-Pincio›Poezii

Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe

Uitarea stearpă m-a robit Și nu-mi mai este dor, Ca-n vremurile din trecut, De zilele ce mor. Și-n locul dragostei de-atunci Și-a patimei

Se lasă pâcla sură pe nesimțite-n jos Și-n limpede albastru blând luna se ivește; Iar nemișcata pânză de apă-ncet albește, Se pare-un zori de ziuă

Când trec pe drumul vechi și părăsit, O pace tristă parcă mă-mpresoară... Un vis uitat și-n vremuri irosit Mă-nvăluie cu umbra lui