Lăsăm mările
din Stema din vâltoare (1943)
de Ion Ojog(2010)
1 min lectură
Mediu
Prietene anonim,
De pretutindenea, frate,
Pășim spre moarte...
Murim, ce iute murim!
Întâmpinând salcâmul înalt al răsăritului
Cu priviri înghețate în rouă...
Pe crestele de aur ale mitului
Bat alte inimi, fumegă cântece nouă.
Am fugărit și noi vreodată
Fluturi prin viață?
Copilăria departe-i în ceață,
Poate sub ceruri ce n-au fost niciodată.
A mai căzut unul...
Pe lângă zilele înalte, albe, ne târâm,
Fruntea palidă ca tutunul,
Mai așteptăm femeia din vis, pe care încă o
iubim.
Ce iute murim!
Tot mai adânc al pieptului fiord...
Și pădurile de-azur ale oceanelor noi nu le
știm,
Nici saharele de sânge, junglele verzi și nici
Polul Nord.
Frate de pretutindeni, lăsăm mările
În urmă, zăpezile de senin,
Pădurile, luna, depărtările...
Și-o să ne cățăram din țărână, tufă-amară de
pelin.