Râurile-Voievozi
Din sufletul munților coboară acest început Ori suie din șesuri Ca apele-ntoarse către izvoare? Oameni au fost, ori numai râuri, Și Gelu Și
Câmpia Turzii
Aici râdea din umbră perfidia Când capul lui Mihai, căzând bolid, Cu plug imens, de foc, ara câmpia Și-o semăna cu gând neodihnit, Același, ce
Noapte
din Noapte cu privighetori (1973)
Dă-i voie, noapte, gândului să crească Asemeni plantelor la ecuator Cu-o poftă disperată lucid, nepământească, Mereu în risipire și numai lui
Piatră de hotar
din ant. O mie și una de poezii românești
Stau piatră de hotar cu scrisul șters Între surâsul tău și univers. Cine mi-a spus că ești și tu statuie? Aud prin vine sângele cum suie În
Amiaza Mediterană
din Templul dinafară (1975)
De-atâta lumină Toți am ajuns transparenți. Ziua e-o simplă radiografie Cu umbre fierbinți. Numai coloanele negre ale chiparoșilor Veșnic
Târg de țară
din Cu timpul meu (1958)
Zeul Mercur face negoț în provincie Cu țăranii de pe la noi. Studiul capetelor de expresie Ca sub penița unui Da Vinci e, Soarele sărută arama
Prea tânără
din Rădăcinile cerului (1989)
Pasărea gândului: Lemnul bătrân Cariat de timp și de vânt, Straja somnului tău nesfârșit. N-o înțeleg: Ce tot cântă-descântă? Urechile mele-au
Biblioteci călătoare
din Rădăcina cerului (1989)
Dispar litere, cuvinte dispar, Fraze, uimiri, înțelesuri Refăcute de tine, suav anticar, Cu ele din nou să mă-mpresuri. Praf mult port pe
Pinii
din Oracole (1987)
Minunea s-a petrecut Într-o amiază de vară Când soarele Ne încărca de simțuri Ca fructele de sâmburi și culori. Lumina aceea și-acum
Jocul fetelor din Căpâlna
din Zăpezile de acasă (1972)
Căpâlna e un ulcior smălțuit, Tezaurul de foc al olarilor: Din fiecare cană s-a ivit Trunchiul fetelor, Gâtul viorii și-al lăutarilor. Aureola
Fă-mă frumos!
Sărută-mă. Fă-mă frumos. Sunt bătrân și urât. De unde să-mi iau înapoi timpul ucis? De la tine! Ești numai neliniști de muguri, încât Văd alba
