Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ante mortem

de Ioan I. Cioranescu(2006)

1 min lectură

Mediu
Cum poate fi ? Cum poate fi ?
Spaimă sau zâmbet, noapte sau zi?
Dracii-au să vină în convoi
Cu cozi, cu copite, cu părul vâlvoi
Și-au să răpească sufletul din noi ?
Trăi-vom decenii, și-un an și doi,
Și-o zi, și-o clipă, și alta ... Și apoi ?
Apoi nici o clipă, iar timpul va trece.
Din trupul cel rece, în sufletul rece.
Ce-o să ne-ntâmpine oare prin aer?
Trâmbițe sau chicot, cântec sau vaer ?
Ce vârstă sufletul va avea ?
Vârstă de om ? Vârstă de stea?
Vom fi palpabili? Vom fi stafii?
Vom fi prin însăși moartea mai vii?
Cum poate fi? Cum poate fi?

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
109
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan I. Cioranescu. “Ante mortem.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ioan-i-cioranescu/poezie/ante-mortem

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.