despre VIATA

Întâmplător, azi am terminat de lecturat această carte din care tocmai ai citat acest pasaj. Impresia mea poate contează foarte puțin, însă mi s-a părut o lecție de viață mult mai profundă decât mi-am putut închipui. Mai înainte de toate nu cred că e cititor care, citind această carte, să nu se simtă vizat la un moment dat de anumite pasaje. Poate că profesia dominantă a personajelor, a celor mai multe dintre ele, medicina, nu e aleasă întâmplător. Medicina, aici, reduce mult viața la ceva ce nu mai ține numai de Dumnezeu, ci ține și de oameni, nu ține numai de dorința ta de a trăi, ci și de dorința altora ca tu să trăiești.

Sinuoasă, prin multele întoarceri înapoi, în trecut, ale Sânzianei, arta de a conversa e, mai înainte, arta de a conversa cu tine însuți, de a avea curajul și capacitatea de a te recunoaște pe tine în fața ta, de a te expune unui permanent examen interior în care, dezbrăcat de subiectivism, să ai puterea să te recunoști. Între tine și oglinda pe care această carte ți-o pune înainte sunt multe pânze de păianjen și numai de noi depinde să nu ne fie teamă să dăm pânza la o parte spre a ne vedea așa cum suntem, cu sufletul gol. Nu vorbesc despre goliciunea sufletului ca despre o cavitate, ci despre goliciunea lui în sensul unei nudități exterioare, netăinuitoare.
Celor care nu au avut în mâini această carte - sau au avut-o dar au ignorat-o - le recomand să aibă curajul de a înfrunta pe sine. Merită.