Rinocerul
de Harry Martinson(2006)
1 min lectură
Mediu
Stau aici, bloc de granit cenușiu.
Maică-mea m-a fătat porc gigantic,
cu piele blindată, bicorn
pe meleagurile Pionka Vabanda.
M-am hrănit cu iarbă, cu trestie de bambus
și melci de apă
Lumea am luat-o cu asalt
asemenea unei locomotive.
Se auzea un hohot: \"Iată locomotiva savanei!\"
Am strivit pigmeii clevetitori. Praf i-am făcut sub tălpile mele.
Habar n-aveam cum arată o locomotivă,
deși bănuiam c-aș putea fi așa ceva.
Locomotiva meleagurilor Pionka Vabanda.
Și am țâșnit peste meleagurile Ptiom Banna
unde o antilopă angoasată
coarnele și le-a răsucit în pământ ca un tirbușon.
Am țâșnit peste meleagurile Niamka
unde mâlul fierbe ca smoala.
Mi-am împlântat în turmă
membrele mele puternice și grase,
osânzele mele blindate:
toată am purtat-o pe coiful meu
- bocetul turmei urechea mi-o perfora ca o suliță -
toată am ridicat-o pe cornul meu grosolan,
pe vârful lui atât de sensibil,
și am nimicit-o prin rotirile mele:
piară,
până la unul să piară!
Pe meleagurile Ption Banna!
Pe meleagurile Diam Bvabamu!
Pe meleagurile Niamka!
